Caz fără precedent la Botoșani! O femeie care a murit înainte de Anul Nou, dezgropată după câteva zile, în 2024

Caz fără precedent înregistrat în județul Botoșani! O femeie care a murit cu două zile înainte de Anul Nou și care a fost înmormântată chiar pe 31 decembrie a fost dezgropată după câteva zile, în 2024.

Întâmplarea a avut loc în comuna Frumușica, acolo unde o femeie de 97 de ani a murit, din motive naturale, pe 29 decembrie. Familia a decis să o înmormânteze pe 31 decembrie, însă nu a obținut certificatul constatator de la medicul de familie. În momentul în care, după Revelion, au ajuns la medic să solicite certificatul constatator, acesta a cerut să vadă mortul. Pentru că bătrâna era deja îngropată, medicul a refuzat să emită documentele necesare la obținerea certificatului de deces.

Mai mult decât atât, medicul a sesizat și Poliția. Pentru a se asigura că bătrâna nu a fost ucisă, oamenii legii, în baza unei ordonanțe de exhumare emise de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, femeia a fost dezgropată pe 5 ianuarie.

Exhumarea poate fi dispusă de către procuror sau de către instanţa de judecată în vederea stabilirii felului şi cauzei morţii, a identificării cadavrului sau pentru stabilirea oricăror elemente necesare soluţionării cauzei”, prevede Codul Penal.

Corpul neînsuflețit al femeii a fost ridicat de anchetatori, dus la Botoșani, unde medicii legiști au efectuat necropsia, iar apoi a fost returnat familiei, pentru a fi reînhumat.

„A fost o neglijență, o scăpare a familiei. Probabil și pe fondul zilelor libere nu au reușit să scoată certificatul constatator și de aici a plecat totul”,  a spus primarul din Frumușica, Constantin Balasanu.

 

 

2 thoughts on “Caz fără precedent la Botoșani! O femeie care a murit înainte de Anul Nou, dezgropată după câteva zile, în 2024

  1. Fara certificat constatator nu se elibereaza cel de deces,iar fara cel de deces nu se poate îngropa!Deci cum au ingropat o?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *