FOTO Accident într-o localitate din Botoșani! O șoferiță s-a dat cu mașina peste cap

Un accident rutier a avut loc luni, într-o localitate din județul Botoșani. O șoferiță s-a dat cu mașina peste cap după ce a pierdut controlul volanului.

Evenimentul rutier s-a produs pe drumul de la Cândești către Mihăileni. Șoferița se afla în mașină cu soțul său.

Din față venea un camion, iar aceasta s-a speriat, a tras dreapta de volan, iar mașina s-a răsturnat. Soțul acesteia a scăpat fără nicio zgârietură, dar șoferița a fost dusă cu ambulanța la spital.

Alți doi soți au ajuns la spital luni dimineață, în urma unui accident care s-a produs la Huțani

Două persoane în vârstă de 28, respectiv 24 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe raza localității Huțani, luni dimineață. În eveniment a fost implicat un singur autovehicul în care se aflau o femeie și un bărbat, soț și soție.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și accesorii de descarcerare, ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că autovehiculul era ieșit în afara părții carosabile, iar cele două persoane erau scoase din interior. Victimele erau conștiente și au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *