FOTO Botoșăneanul dispărut în Germania a fost găsit și a povestit prin ce a trecut. „A fost bătut, l-a dat jos în peco, fără bagaje”

Botoșăneanul dispărut în Germania a fost găsit și a povestit prin ce a trecut. Gabriela Stănculescu, de la Voluntari pentru Europa, a povestit că botoșăneanul Ovidiu Daniel Pintilii, de 37 de ani, a plătit la o firmă de transport 180€ să plece din Austria la Botoșani, dar „s-a trezit plimbat prin toată Germania de transportator și a luat atitudine cerând explicații șoferului și protestând”.

Astfel, șoferul l-ar fi agresat atât fizic, cât și verbal și apoi l-ar fi dat jos într-o stație peco, fără bagaje, cu telefonul descărcat, iar el habar nu avea o boabă de germană sau engleză.

„Drept urmare a fost agresat verbal și fizic ( bătut), l-a dat jos în peco din Bad Rappenau, fără bagaje, doar cu buletinul 50€ în buzunar și telefonul descărcat,fără încărcător și nevorbitor de germană sau engleză. Povestea e lungă …a mers pe jos zeci de km, a ajuns la Kaufland Heilbronn, și-a vândut ceasul cu 30€ ca să poată mânca, a cerut ajutor oamenilor fără nici un rezultat. Datorită vigilenței unei persoane care a văzut distribuirile voastre peste tot, Ovidiu a fost localizat azi dimineață lângă un restaurant din Neckarsulm. În loc să fie anunțată poliția am fost anunțați noi și familia, ne-am activat imediat”, a mărturisit aceasta.

Botoșăneanul a povestit că a dormit în frig, în ploaie și a mâncat cum a apucat. El a fost găsit și găzduit tot de un român, urmând ca prietena lui să vină să-l preia.

Disperare într-o familie din Botoșani! Un tânăr voia să ajungă acasă, de sărbători, dar a dispărut fără urmă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *