Disperare într-o familie din Botoșani! Un tânăr voia să ajungă acasă, de sărbători, dar a dispărut fără urmă

Disperare într-o familie din Botoșani, după ce un tânăr de 37 de ani, care voia să ajungă acasă, de sărbători,  a dispărut fără urmă. Ovidiu Daniel Pintilii s-a pierdut în Heilbronn-Germania. El plecase din Austria spre Botoșani, dar nimeni nu știe ce s-a întâmplat cu el. Cert este că ultima dată a fost văzut în Germania, lângă o sală de jocuri.

„A fost dat jos din microbuz în 30 decembrie într-un peco din Bad Rappenau, nu știm motivele și ce s-a întâmplat, ciudat e ca el a plecat din Austria spre Botoșani și nu avea ce căuta în Germania, a rămasă doar cu buletinul asupra lui, nu are telefon și bani.

A fost văzut în Heilbronn zilele trecute lângă o sală de jocuri Mercur, sunt mai multe săli și nu știm exact la care dintre ele. Astăzi a sunat pe șeful prietenei lui în Austria de la un telefon a unui neamt, dar din păcate șeful nu era la pensiune unde lucrează prietena, spunea ca este la Kaufland. A fost căutat dar nu a fost văzut”, a mărturisit Gabriela Stănculesc, de la Voluntari în Europa.

Ovidiu nu cunoaște limba germană și nu apare în baza de date la poliție, dar nici la spitale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *