Tânăr din Botoșani acuzat că ar fi ucis cu mașina o fetiță. Botoșăneanul, trimis în judecată de procurori

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani au dispus, în ultimele zile din 2023, trimiterea în judecată a unui tânăr care ar fi ucis cu mașina o fetiță de 12 ani. Este vorba de Daniel Ilie Budeanu, d 35 de ani, care, în vara anului trecut, a lovit cu mașina o fetiță, care mergea pe marginea drumului. La scurt timp după accident, bărbatul a fost reținut de polițiști, însă ulterior a fost plasat sub control judiciar.

Botoșăneanul este acuzat de ucidere din culpă, iar dosarul său a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Botoșani.

În urma probatoriului administrat de polițiști, s-a stabilit faptul că Daniel Budeanu, la data de 14 august a.c., în timp ce se deplasa cu autoturismul pe drumul județean DJ 208 H, dinspre localitatea Vorona înspre localitatea Corni, pe un tronson de drum în aliniament, în localitatea Sarafinești, botoșăneanul ar fi surprins și accidentat mortal, o minoră de 12 ani, care se deplasa pe aceeași direcție de mers, pe sensul opus de stradă, paralel cu autoturismul.

Totodată, în urma impactului a rezultat și vătămarea corporală a unui minor, pasager în autoturism.

Decizie surpriză! Autorul accidentului din Botoșani soldat cu moartea fetiței de 12 ani a fost lăsat în libertate

 

 

 

 

 

 

 

Obiect: ucidere din culpă (art.192 NCP)
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
BUDEANU DANIEL ILIE Inculpat
JUGARU COSTEL Parte civilă
JUGARU MIHAELA Parte civilă
ONICIUC ALINA Parte civilă
JUGARU ALEXANDRU Parte civilă
ANDRONACHE RODICA Parte civilă
JUGARU VALENTINA Parte civilă
SPATARIU CORINA Parte civilă
CHISCARI SORICA Parte civilă
TODIRIŞCĂ ANIŞOARA Parte civilă
CHISCARI OVIDIU LIVIU Parte civilă
JUGARU ALIN Parte civilă
JUGARU FLORIN Parte civilă
JUGARU ŞTEFĂNICĂ Parte civilă
CHISCARI MARIN Parte civilă
GRAWE ROMÂNIA ASIGURARE SA Parte responsabilă civilmente

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *