Șoferii vitezomani, trași pe dreapta de polițiști. Zeci de amenzi au fost aplicate

Aproape 30 de conducători auto au fost depistați depășind viteza legală, de către polițiștii dorohoieni. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 4 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de siguranță rutieră, în zona de competență.

În cadrul activităților desfășurate, au fost controlate 47 de autovehicule, iar 22 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, fără a fi înregistrate rezultate pozitive.

Totodată, 28 dintre conducătorii auto au fost depistați circulând cu viteză peste limita legală, motiv pentru care au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de peste 13.000 de lei.

Doi tineri din Botoșani, care își făceau o țigară artizanală din canabis, au fost prinși de un polițist aflat în timpul liber

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *