O nouă decizie a judecătorilor în dosarul șpăgilor de la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani

Omul de afaceri George Marian Vîrlan, arestat în dosarul șpăgilor de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati rămâne în arest. Curtea de Apel Suceava s-a respins, miercuri,

definitiv, cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau cea a arestului la domiciliu.

Vîrlan a depus, pe 22 decembrie, o solicitare de înlocuire a măsurii arestării preventive propusă de DNA, iar pe 27 decembrie Tribunalul Suceava a respins cererea ca nefondată. Ulterior, acesta a contestat la Curtea de Apel măsura dispusă de Tribunalul Suceava, iar instanța superioară a respins, miercuri, și această contestație.

Botoșăneanul, care a fost arestat în urma descinderilor de pe 13 decembrie ale procurorilor DNA, este acuzat de trafic de influență.

Solutia pe scurt:

În baza art. 204 Cod procedură penală respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul VÎRLAN GEORGE MARIAN împotriva Încheierii nr. 182 din data de 27.12.2023 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Suceava, pronunţată în dosarul nr. 4765/86/2023 al Tribunalului Suceava. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul contestator să plătească statului suma de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare din prezenta contestaţie. În baza art. 275 alin. 6 Cod procedură penală, suma de 340 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Bulboacă Ioan conform delegaţiei nr. 4/03.01.2024 rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Definitivă. Pronunţată azi, 03.01.2024, prin punerea minutei la dispoziţia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  1/2024  03.01.2024

O mare firmă de construcții din Botoșani a cerut insolvența. Avea peste 50 de angajați. A restaurat un important monument istoric

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *