Și-a dat fetița la casa de copii, iar acum profită de pe urma acesteia. Decizie imorală în dosarul crimei de la Trușești

Silvia Gorincu, mama Mariei Alexandru, fetiţa de la centrul de plasament din Truşeşti, care a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuţit în timp ce mergea cu uratul, primește daune morale de la criminal. Deşi îşi abandonase copilul, care a fost preluat în grija statului, Silvia Gorincu a susținut în instanță că a avut mult de suferit de pe urma morţii acestuia.

Botoşăneanca s-a constituit parte civilă în procesul penal împotriva lui Cătălin Răţuşcă, tânărul care a înjunghiat-o mortal pe adolescenta de 14 ani și a obținut daune de 50.000 euro.  Tot 50.000 de euro primește și Georgeta Gorincu, bunica fetei, și ea parte civilă în proces.

În schimb, fratele Mariei, care a fost martorul scenelor îngrozitoare de la uciderea surorii sale, și care se află tot în grija statului, a primit doar 10.000 lei daune morale. Aceeași sumă, de 10.000 de lei, au primit alți doi frați de-ai fetiței, aflați tot în Centrul de plasament de la Trușești.

Criminalul Mariei, condamnat la 20 de ani de pușcărie

Cătălin Rățușcă, în vârstă de 26 de ani, din comuna Durneşti, a fost condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare, în baza unei sentințe definitive de pe 21 decembrie a Curții de Apel Suceava.

Botoșăneanul i-ar fi propus fetei în mai multe rânduri să accepte să fie iubita lui, însă adolescenta a refuzat de fiecare dată. Deranjat de refuzul consecvent al fetei, individul a avut o criză de furie, a pus mâna pe cuţit şi a urmărit-o în ziua de ajun în Truşeşti, înjunghiind-o de mai multe ori. Ancheta procurorilor a scos la iveală că tânărul ar fi premeditat totul.

Individul ” pe fondul geloziei, după ce, în prealabil, îşi procurase un cuţit, un aparat cu electroşocuri şi un spray paralizant, în ziua de 31 dccembrie, în jurul orei 12.30, pe drumul public din comuna Truşeşti inculpatul i-a aplicat victimei A.A.M., în vârstă de 14 ani, aproximativ 30 de lovituri de cuţit în zona superioară a corpului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa”, arată procurorii.

Maria a fost ucisă în ajun de An Nou în timp ce mergea cu uratul, alături de fratele ei, de nouă ani. Deși speriat peste măsură, băiatul a găsit puterea să ceară ajutor la toți oamenii care i-au ieșit în cale, sperând că își va salva sora. Atacatorul a fost prins în Gara Trușești.

FOTO & VIDEO Durere imensă la Trușești! Maria, fetița ucisă în plină stradă, a fost condusă pe ultimul drum

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *