Botoșănean pus de Poliția Locală să-și facă curățenie în casă

Un botoșănean a fost pus de Poliția Locală să-și facă curățenie în casă după ce a adunat materiale textile, carton, dar și deșeuri din plastic, iar mirosul din locuința acestuia îi deranja pe vecini. Aceștia i-au cerut să renunțe la mizeriile adunate, iar pe 19 decembrie au mers să verifice locuința.

„De asemenea, au fost efectuate verificări la locuința numitului S.G. de pe str. Cornișa nr. 8, care, ca urmare a sancționării contravenționale pentru starea insalubră a locuinței, a evacuat o parte din deșeurile de plastic, carton, materialele textile depozitate în locuință”, precizează polițiștii locali.

Polițiștii locali din cadrul serviciilor de Ordine Liniște Publică, Pază Bunuri și Circulația pe Drumurile Publice vor participa la acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii în perioada sărbătorilor de iarnă, iar anumite zone cu potential risc contravenționl/infractional vor fi supravegheate și prin sistemul de monitorizare video al municipiului Botoșani. Misiunile vor viza combaterea faptelor antisociale în zonele centrale, cât și în zonele publice din apropierea marilor
magazine, dar și în apropierea lăcașelor de cult.

FOTO O tânără de 26 de ani a deschis la Botoșani cel mai tare magazin cu cadouri. Toate produsele sunt atent alese, potrivite pentru fiecare ocazie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *