Stimulente financiare pentru angajații a două spitale din municipiul Botoșani

Personalul medical și de specialitate de la Spitalul de Recuperare va primi stimulente financiare, Acestea se vor acorda pentru perioada ianuarie-decembrie 2023 din veniturile proprii ale spitalului, în limita a două salarii minime brute pe țară.

Beneficiile oferite angajaților reprezintă una dintre cele mai eficiente metode prin care angajatorii reușesc să reducă fluctuația de personal și să rămână competitivi pe piață, iar beneficiile extra-salariale ar putea să cântărească chiar mai mult în decizia lor”, susțin reprezentanții Spitalului de Recuperare, care spun că angajații de la administrativ au fost chemați la muncă implicit sâmbăta și duminica, datorită volumului mare de muncă, neexistând posibilitatea plății de ore suplimentare,

De asemenea, datorită deficitului de personal, s-au acumulat 713 zile de concediu de odihnă neefectuate. Suma pentru plata acestor stimulente se ridică la 194.000 lei.

Și la Spitalul de Pneumoftiziologie Botoșani se vor acorda stimulente, însă doar personalului nemedical și vor fi în sumă de 99.000 lei. Motivele acordării acestora sunt salariile mici, muncă excesivă prin înghețarea angajărilor.

FOTO Nou la Botoșani! O tânără antreprenoare a deschis ”Carmangeria familiei tale” cu produse de cea mai înaltă calitate

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *