FOTO Firmă din Botoșani amendată cu 40.000 lei. Activitatea acesteia a fost suspendată

O firmă din Botoșani a fost amendată cu 40.000 lei de Garda de Mediu, în urma unui control efectuat de comisarii Gărzii de Mediu și reprezentanți ai reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu, s-a constatat că operatorul economic desfășoară activități de import și comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet de echipamente electrice și electronice (aparatul de producere gheață, umidificator, perie electrică păr, robot de bucătărie, expresor cafea) fără a fi înscris în Registrul național al producătorilor de EEE instituit Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

În acest sens s-a stabilit în sarcina operatorului economic un număr de 12 măsuri cu termen în vederea remedierii neconformităților constatate, s-a aplicat o sancțiune de 40.000 lei precum și sancțiune complementară a suspendării temporare a activităţii operatorului economic.

„La data prezentei operatorul economic a obținut numărul de înregistrare în Registrul național al producătorilor de EEE instituit Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a transmis numărul tuturor reţelelor comerciale prin care sunt vândute EEE importate, respectând în acest sens obligațiile producătoriilor de EEE, aşa cum sunt definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice”, arată Garda de Mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *