FOTO Reputatul profesor botoșănean Vasile Ungureanu a lansat o nouă carte

Un apreciat profesor  din județul Botoșani a lansat o nouă carte. Vasile Ungureanu, din comuna Tudora, împărtățește cu cititorii săi „O trilogie a firii”. Evenimentul a avut loc marți, 12 decembrie 2023, de la ora 13:00, și a fost prezentat de etnograful Steliana Băltuță.

Lansarea  avut loc în sala Mediatecă din incinta Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani în prezența mai multor oameni de cultură și profesori.

„Prin glasul sincer și curat, Anda Hîrjoi, tânără colaboratoare a Centrul de Creație, ne-a colindat, reamintindu-ne că se apropie cu pași repezi sărbătoarea bucuriei, a Nașterii Domnului. Meșterul popular Constantin Ciubotarița (badea Costică din Joldești), ne-a spus povestea ciobănașului cu ajutorul fluierașului, și nu numai povestea ciobănașului, cântându-ne mai multe melodii. Totodată, alături de domnul Prof. Vasile Ungureanu a fost, ca întotdeauna familia, i-au fost alături prietenii apropiați, foști elevi, oameni iubitori de artă și frumos, cât și o parte dintre oamenii de cultură de pe meleagul botoșănean: domnul Prof. Ion Ilie, doamna Silvia Lazarovici, doamna etnograf Steliana Băltuță cea care a prezentat „O trilogie a firii”, carte care are un cuvânt înainte scris tot de dumneaei.”, susțin reprezentanții Centrului de Creație Botoșani.

Născut la data de 20 iulie 1943, în comuna Tudora, județul Botoşani, Vasile Ungureanu este și poet, culegător de folclor. A absolvit şcoala primară şi gimnaziul în comuna natală, a parcurs studiile liceale la Liceul „Emilian Gojdu” din Oradea şi la Liceul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Suceava (f.f., prom. 1968); a absolvit Institutul Politehnic de 3 ani din Suceava, Facultatea de Filologie, secţia limba şi literatura română (f.f., prom. 1972).

A lucrat ca muncitor tipograf (zeţar) în industria poligrafică la Oradea şi Suceava, apoi a fost profesor de limba şi literatura română la Şcoala Generală „Tiberiu Crudu” din comuna Tudora, timp de 41 de ani, obţinând gr. I şi titlul de Profesor evidenţiat.

A condus Căminul cultural din comuna Tudora, organizând activităţi de prestigiu, care au adus evidenţierea instituţiei la nivel naţional: Zilele Eminescu – „Cred în Luceafărul nostru fără apus” (17 ed.), „Pre Domnul lăudaţi-L” – concurs de recitare a poeziei religioase şi patriotice (11 ed.), „Scriitori pe meleaguri natale” (în colab.), „Luna cărţii la sate”, „Şezătorile iernii” (în colab.), „Slava neamului românesc – Sfinţii români” – ciclu de conferinţe (3 ani).

Pasionat de folclor, etnografie şi pictură religioasă bizantină, a realizat icoane de lemn care se află în colecţii particulare din ţară şi din străinătate, de asemenea în numeroase biserici din ţară şi din Catania (Italia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *