Directorul Spitalului Județean Botoșani, Monica Adăscăliței, după perchezițiile DNA: Am facilitat darea de documente necesare anchetei

Directorul Spitalului Județean Botoșani, Monica Adăscăliței, a pus la dispoziția anchetatorilor DNA toate documentele solicitate de aceștia pentru desfășurarea anchetei. Chiar dacă ancheta vizează ilegalități care au avut loc în unitatea spitalicească înainte ca aceasta să vină la șefia spitalului, în calitate de manager a fost în unitatea medicală încă de la venirea procurorilor DNA.

Ancheta DNA vizează activitatea din 2018- decembrie 2022 și au fost percheziții la birourile unor colegi din instituție, din partea administrativă și ulterior alți colegi care au fost chemați la DNA Suceava pentru audieri. Momentan sunt managerul Spitalului Județean, am fost de dimineață, la prima oară în unitate, am facilitat darea de documente necesare anchetei. Sunt colegii de la RUNOS, de la arhive, care dau documentele  care au fost solicitate”, a declarat Monica Adăscăliței.

Perchezițiile de miercuri, de la Spitalul Județean Botoșani, dar și Consiliul Județean și sediul PSD, vizează o serie de angajări care s-ar fi făcut fraudulos în unitatea medicală.

Angajările ar fi fost făcute în timpul vechii conduceri. Doina Caba, fostul manager al spitalului și-a dat demisia în această vară după ce a fost un protest spontan la spital cu privire la niște sporuri pe care aceasta le-a tăiat.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări „într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2018-2023, de către funcționari publici din cadrul unei unități spitalicești, în contextul fraudării unor concursuri de ocupare a unor posturi vacante”.

Astfel, în cursul zilei de 13 decembrie 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 92 de locații situate pe raza județelor Botoșani și Iași, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice.

La Botoșani, au fost făcute percheziții la mai multe locuințe, dar și la Spitalul Județean Botoșani, Consiliul Județean Botoșani, sediul PSD Botoșani, dar și la sediul Primăriei Săveni.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *