FOTO Primarul Cosmin Andrei: Măsurile suplimentare gândite pentru creșterea siguranței rutiere în municipiul Botoșani și-au atins scopul

Măsurile suplimentare gândite pentru creșterea siguranței rutiere în municipiul Botoșani și-au atins scopul, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. El spune că prin iluminarea trecerilor de pietoni și montarea de piloni de plastic care interzic parcarea în dreptul marcajelor pietonale, numărul accidentelor rutiere a scăzut în municipiul Botoșani

Asta o demonstrează o statistică a Biroului Rutier care a fost recent făcută publică și prin care se dovedește că numărul atât a persoanelor care au suferit răni grave sau chiar au decedat, pe străzile din municipiu, a scăzut considerabil din 2019 până în prezent. Am luat măsuri suplimentare pentru strada Împărat Traian predispusă la producerea unor astfel de evenimente prin investiții în sistemul de iluminat, cu precădere în zona trecerilor de pietoni. Dar și prin montarea acelor piloni din plastic care interzic parcarea în dreptul marcajelor pietonale. Rezultatul s-a văzut în statisticile Poliției prin faptul că nu a mai avut loc niciun accident rutier”, a precizat primarul Cosmin Andrei.

Edilul susține că siguranța botoșănenilor este una dintre principalele priorități ale Primăriei municipiului Botoșani și că în calitate de primar va continua demersurile de îmbunătățire a semnalizării rutiere în zonele aglomerate ale orașului prin creșterea siguranței în trafic pentru toți participanții la trafic.

FOTO Nou la Botoșani! O tânără antreprenoare a deschis ”Carmangeria familiei tale” cu produse de cea mai înaltă calitate

 

One thought on “FOTO Primarul Cosmin Andrei: Măsurile suplimentare gândite pentru creșterea siguranței rutiere în municipiul Botoșani și-au atins scopul

  1. Oricum să scris despre trecerea de pietoni de la intrarea pietiniolr care traversează parcul și intră în piața mică pe strada Varnav a rămas în întuneric iar pietonii sunt supuși riscului de accidente ! A fost sesizată Primăria dar până nu avem morți nu se pune lumină! trist avem nevoie de un primar care să asculte probleme comunități nu doar cele cu patandarat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *