Firma Simion Tehnoconstruct din Botoșani a finalizat lucrările la o sală de sport de 15 milioane de lei. Investiția, inaugurată de Ziua Națională

Firma Simion Tehnoconstruct din Botoșani a finalizat lucrările la o sală de sport care a costat 15 milioane de lei. Investiția a fost inaugurată, vineri, de Ziua Națională a României.

Sala de sport a fost construită la Școala 10 din municipiul Suceava, lucrările fiind finalizate într-un termen foarte scurt, de doar șapte luni, deși contractul prevedea un termen de execuție de 15 luni.

”A fost o ambiție a noastră să finalizăm sala înainte de termen. Am colaborat foarte bine cu Primăria municipiului Suceava, cu primarul Ion Lungu, căruia îi mulțumim, dar ne bazăm și pe autoritățile care sunt prezente aici și care susțin investițiile. La această sală de sport au lucrat foarte mulți muncitori, care au venit de afară. Au venit tocmai pentru că este de lucru și în România. Media de vârstă a lor este de 35-40 de ani maxim. Sunt oameni cu familii care s-au întors acasă și pe care ne bazăm foarte mult”, a declarat la inaugurare unul dintre acționarii și, totodată, administratorii firmei Simion Tehnoconstruct, Elisei Bidu.

La inaugurarea noii săli de sport de la Școala nr.10 din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava au fost prezenți primarul Sucevei, Ioan Lungu, dar și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur și prefectul Alexandru Moldovan.

Directorul Școlii 10, Rodica Zimbru, a oferit administratorului firmei botoșănene o diplomă ”de aleasă prețuire și recunoștință pentru sprijinul oferit în construirea sălii de sport”.

Totodată, Elisei Bidu, i-a înmânat primarului Ion Lungu un tricou personalizat cu numele său și cu numărul 10., spunând că edilul șef al Sucevei este „un primar de nota 10”.

”Mulțumim constructorului, care a termina creșa din Fălticeni într-un timp record și care iată că a finalizat și această sală de sport în doar șapte luni. A făcut lucrarea cu responsabilitate și profesionalism și pentru asta îi mulțumesc. Clădirea are două niveluri funcționale, respectiv parterul cu teren de sport pentru baschet, tenis și volei, cu o suprafață de 687 mp, dar și o zonă pentru exerciții de încălzire și demisolul cu sală de tenis de masă, sală de forța și mobilitate, sală de aerobic și dansuri, birouri pentru profesori, vestiare și spații tehnice”, a spus Lungu.

foto: svnews.ro

One thought on “Firma Simion Tehnoconstruct din Botoșani a finalizat lucrările la o sală de sport de 15 milioane de lei. Investiția, inaugurată de Ziua Națională

  1. perversii politici își dau diplome și merite din banul public parca au adus ceva de acasă ! banul public folosit pentru căpătuială gen BUZATU, chereches….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *