Percheziții domiciliare într-o comună din Botoșani. Tânăr de 22 de ani, reținut pentru proxenetism

Un botoșănean a fost reținut pentru proxenetism în urma unor percheziții domiciliare. La data de 28 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 22 de ani, din comuna Cristești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Din cercetări, a reieșit faptul că în perioada  9-15 noiembrie 2023 acesta ar fi înlesnit activitatea de prostituție a unor tinere, din județul Suceava, obținând în urma activităților desfășurate de către acestea, foloase patrimoniale constând în diverse sume de bani.

În aceeași zi, au fost puse în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, prilej cu care au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă care prezintă interes în cauză, printre care telefoane mobile, carduri bancare și bani.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Nenișcu.

Decizie în cazul botoșăneanului mort pe un șantier din Italia. Dragoș a fost îngropat de viu sub un mal de ciment și pământ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *