Se întâmplă la Botoşani! Un bărbat a sunat la 112 să sesizeze un focar de infecție, dar a fost amendat de două ori

O situaţie mai puţin obişnuită s-a întâmplat la Botoşani! Un bărbat a sunat la 112 să sesizeze o problemă de sănătate publică, dar a fost amendat de două ori. Botoşăneanul a alertat atât Poliţia, cât şi Poliţia Locală cu privire la existenţa unui focar de infecţii într-un apartament de pe strada Cornişa, nr. 8.

El s-a plâns de  mizeria de nedescris din imobil şi de mirosurile insuportabile care ies din apartamentul respectiv, iar la faţa locului au ajuns atât poliţiştii locali, cât şi poiliţiştii de la la Inspectoratul de Poliţie Judeţean.  Deşi situaţia sesizată a fost confirmată la faţa locului, oamenii legii l-au amendat de bărbat de două ori. Poliţia Locală i-a aplicat acestuia o sancţiune contravenţională de 500 de lei, iar IPJ una de 100 de lei pentru alertarea nejustificată a autorităților.

Comportamentul autorităţilor l-a fost revoltat pe botoşănean, care a vrut doar să dea dovadă de spirit civic şi să corecteze o problemă majoră până ce aceasta nu produce efecte grave,

Mizeria cumplită în care trăiește o femeie din Botoșani! Apartamentul, un adevărat focar de infecție

O femeie din Botoșani trăiește într-o mizerie cumplită într-un apartament din municipiul reședință de județ. Locuința arată extrem de insalubru, iar mirosul pestilențial se simte de pe holul blocului. Botoșăneanca adună munți de multă vreme gunoaie în garsoniera situată pe strada Cornișa nr. 8 și abia poți intra în interior.

Locuința arată ca o cocină, plină de gunoaie și gândaci, dar femeia nu pare deranjată de acest lucru. Ea trăiește acolo alături de partenerul său, iar un vecin a surprins chiar câteva imagini din apartamentul respectiv, când cei doi se cinsteau cu alcool, nefiind deranjați de miros, gândaci sau avalanșa de gunoi.

Haine, ambalaje, PET-uri, dar și alte lucruri inutile au fost strânse în locuință, spre disperarea vecinilor, care abia pot trece prin fața apartamentului respectiv din cauza mirosului groaznic. De nenumărate ori i-au cerut vecinei lor să facă curățenie dacă ține la sănătatea ei, dar și a celor din jur, însă femeia i-a ignorat și a continuat să adune tot felul de mizerii.

Nu mi se pare normal așa ceva!”, ne-a mărturisit un botoșănean care a rămas șocat de modul în care arată locuința respectivă.

VIDEO Mizeria cumplită în care trăiește o femeie din Botoșani! Apartamentul, un adevărat focar de infecție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *