Elicopterul SMURD chemat la Botoșani pentru fetița de 2 ani cu arsuri

Elicopterul SMURD a fost chemat, sâmbătă, pentru fetița doi ani cu arsuri. Aceasta va fi transferată cu ambulanța aeriană la Iași.

O fetiță de 2 ani a ajuns la spital cu arsuri pe față și mâini după ce în camera unde se juca a izbucnit un incendiu. Când s-a produs evenimentul, copila era singură în casă. Aceasta a fost scoasă de bunică din încăperea cuprinsă de flăcări.

Fetița a fost adusă la Secția de Pediatrie Botoșani, de la Spitalul Orășenesc Săveni, de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD. Evenimentul s-a produs în sâmbătă dimineață, în localitatea Slobozia.

„La caz au ajuns și pompierii militari din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hănești și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că ardeau bunurile din două camere, dar și o parte din tavanul casei și au intervenit rapid pentru a limita extinderea flăcărilor. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la o sobă aflată în funcțiune, lăsată nesupravegheată”, spun pompierii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *