FOTO! Poștașul din Botoșani care duce flori pensionarilor de ziua lor: Ca să știu când e ziua lor, mă uit în talon când le duc pensia

Gest deosebit din partea unui poștaș din județul Botoșani, care arată un respect deosebit pentru vârstnicii cărora le aduce pensia. De doi ani, poștașul Ovidiu Gabriel Mihai din Bucecea le duce flori și felicitări pensionarilor, de ziua lor. Acesta îi consideră a doua familie. L-a impresionat teribil faptul că, uneori, copiii și nepoții uită să-i sune pe bătrânii lor.

Îmi place să-i văd cum se bucură. Ca să știu când e ziua lor, mă uit în talon când le duc pensia, pentru mine e simplu”, zice Ovidiu.

Povestea poștașului a fost făcută publică chiar de reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română.

Potrivit sursei citate, unii primesc floarea cu lacrimi în ochi și îi mărturisesc poștașului că n-au mai primit din tinerețe. Când s-a întâmplat să nu găsească flori, Ovidiu le-a scris câte o carte poștală.

Și le zic: <> Iar ele își aduc repede ochelarii, curioase, să citească. Și se bucură când văd că sunt mesaje de La mulți ani! Nu se așteaptă niciunul”, spune poștașul Ovidiu.

Conducerea Companiei Naționale Poșta Română l-a felicitat pentru gestul său.

Felicitări, Ovidiu Gabriel Mihai, pentru gestul tău minunat și atât de rar!”, este mesajul CNPR.

Un tânăr din Botoşani l-a lovit cu parul în cap pe un consătean. Gestul său îl va costa libertatea pentru ani buni

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *