Festivalul de Datini și Obiceiuri va avea loc la Botoșani cu sprijinul unui om de afaceri

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, cel mai îndrăgit și așteptat eveniment cultural organizat anual de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, se va desfășura și în 2023, a anunțat, oficial, managerul centrului, Iustina Irimia.

„Ediția a XLVIII-a va beneficia de sprijinul mediului de afaceri din Botoșani, coagulat de domnul Răzvan Baltă. Ne bucurăm că oamenii cu drag de frumos susțin continuitatea tradițiilor și anticipăm că Festivalul „Din străbuni, din oameni buni…” din acest an va aduce în fața botoșănenilor un regal de datini și obiceiuri de iarnă”, a spus Irimia.

Participanții din județ trebuie să trimită fișele de înscriere completate până la data de 29 noiembrie 2023. Festivalul va avea loc pe 17 decembrie.

Inițial, Iustina Irimia anunțase că acest eveniment nu va avea loc ca urmare a ordonanței de Guvern prin care astfel de manifestări au fost interzise. Ordonanța austerității prevede că organizarea festivalurilor și târgurilor nu pot fi finanțate din bugetele autorităților locale și instituțiilor publice. Acestea pot fi organizate cu bani din donații sau sponsorizări.

2 thoughts on “Festivalul de Datini și Obiceiuri va avea loc la Botoșani cu sprijinul unui om de afaceri

  1. felicitari domanle BALTA pentru efortul depus , asteptam ca Soptica si Achitei sa organizeze festivalul gay si lesbi in BOTOSANI!

  2. Bravo, omului de afaceri care sponsorizeaza. Cateva persoane, fara prea multe circumvolutiuni pe creier, au postat comentarii la articole din unele ziare online, cum ca nu ne trebuie asa ceva, ca racnim de foame….Rusine sa va fie, era singurul eveniment ramas, reprezentativ pentru Botosani, care sa ne scoata frumos in fata presei nationale si nu numai. Ati politizat pana si acest eveniment, voi, comentatori fara cap

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *