Veste tristă pentru botoșăneni! Festivalul de datini și obiceiuri nu va mai avea loc în acest an

Veste tristă pentru mulți dintre botoșănenii care adoră datinile și obiceiurile: Festivalul de datini și obiceiuri nu va mai avea loc în acest an la Botoșani. Anunțul a fost făcut miercuri, de reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Potrivit directorului instituției, Iustina Irimia, parada de pe străzile municipiului și spectacolul  din fața Prefecturii au fost anulate ca urmare a ordonanței de Guvern prin care astfel de manifestări au fost interzise.

Ordonanța austerității prevede că organizarea festivalurilor și târgurilor nu pot fi finanțate din bugetele autorităților locale și instituțiilor publice. Acestea pot fi organizate cu bani din donații sau sponsorizări, însă costurile pentru organizarea unui astfel de festival la Botoșani sunt foarte mari.

Nu puteți înțelege cât ma doare să dăm aceste vești! Am încercat din răsputeri să nu fie așa. Pregătisem ceva deosebit pentru finalul de an. Tezaur folcloric revenea la Botoșani după 17 ani. Festivalul de Romanțe se relua după 4 ani. La Festivalul de Colinde pregătisem un recital deosebit. La Datini și Obiceiuri de Iarnă aveam mulți invitați din alte zone. Mi se rupe sufletul când știu cât am muncit și cât am crezut până în ultima clipă că vom putea realiza tot ce ne-am propus”, a precizat Iustina Irimia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *