Academicianul Leon Dănăilă, despre visele premonitorii: „Fiecare celulă din creier e sfântă! Visele sunt altceva. Nu avertizează”

Profesorul Leon Dănăilă spune că somnul este esenţial pentru un individ, iar visele fac parte din acest angrenaj coordonat de creier.

Academicianul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător şi inventator, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA din această săptămână. În cadrul dialogului, Adrian Artene a abordat problematica viselor și l-a întrebat pe prof. Leon Dănăilă dacă acestea au vreo însemnătate.

Visele sunt foarte necesare. Sunt niște «aranjamente» pe care creierul le face în timpul nopții. De-aia spun că somnul este foarte important pentru individ. Dacă un individ este privat de somn o perioadă de câteva zile, nu se simte bine, să știți. El își aranjează în timpul viselor unele activități, circuite, memoria. Memoria este pusă la nivelul hipocampului, dar memoria de scurtă durată, memoria de lungă durată este transmisă la cortexul cerebral. Amintirile din copilărie persistă atâta timp, dar parcă ai necaz că nu poți să ții minte niște lucruri recente. Se cunoaște puțin din activitatea creierului, dar este necesară. Freud nu știa anatomia și fiziologia creierului, dar a descoperit inconștientul, subconștientul. El a spus că sunt niște instincte care sunt masate, sunt introduse în inconștient și ele acționează acolo. El a făcut psihanaliza, adică conștientizarea acestor evenimente. Le scoți la suprafață și dacă le scoți la suprafață, atunci individul respectiv se poate vindeca și reconștientizează. Meritul lui mare e că a descoperit acest inconștient al individului”, a explicat academicianul Leon Dănăilă.

În continuare, Adrian Artene, moderatorul podcastului a întrebat: „Există vise premonitorii pentru că au fost lansate anumite teorii. Mintea ne poate avertiza la un moment dat în timpul somnului prin aceste vise premonitorii sau ele sunt doar coincidențe?”

„Nu, visele sunt altceva. Nu avertizează. Clasifică anumite activități cerebrale, dar nu poate avertiza sau nu s-au făcut descoperiri în timpul somnului care să fie foarte evidente”, a explicat profesorul Dănăilă, potrivit RomaniaTV

FOTO! Brutărie artizanală autentică în Botoșani! Cea mai sănătoasă și gustoasă paine cu maia, din ingrediente 100% naturale

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *