Tânăr reținut de polițiști, după ce a făcut scandal într-un local public din municipiul Botoșani

Un botoșănean a fost reținut pentru 24 de ore, pentru săvârșirea a trei infracțiuni. La data de 5 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Ordine Publică au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr de 22 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

”Din cercetări, a reieșit faptul că în noaptea de 4 spre 5 noiembrie a.c., în timp ce se afla în incinta unui local public, de pe Bulevardul Mihai Eminescu, i-ar fi adresat victimei, un tânăr aflat în calitate de client la același local, amenințări cu acte de violență, tulburând ordinea și liniștea publică. Mai mult decât atât, tânărul bănuit de comiterea faptei avea asupra sa un obiect tăietor-înțepător”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continaute pentru infracțiunile menționate mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *