O tânără din Botoșani a impresionat lumea medicală cu o inimă artificială. Mădălina face parte din echipa care a obținut marele premiu la Mavis Artificial Heart

Marele premiu pentru cea mai avansată inimă artificială a fost câștigat de echipa din Iași a Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, din care face parte și botoșăneanca Mădălina Cojocariu. Tinerii au paricipat, la sfârșitul săptămânii trecute, în Texas, Statele Unite, la finala unei competiții internaționale, care își propune să încurajeze și să sprijine cercetarea dedicată dezvoltării inimii artificiale.

„De origine din Dorohoi, Mădălina este boinginerul echipei noastre care se pricepe la toate. S-a implicat încă de la început în organizare, dezvoltarea circuitelor electronice și testele hidraulice. Este pasionată de fotografie, munte și prepararea deserturilor, iar superputerea ei este că o înțelegi chiar dacă nu auzi ceea ce vorbește”, susțin, pe pagina de Facebook, cei din echipa Mavis Artificial Heart.

Potrivit acestora, proiectul se bazează pe o echipă de cercetare, sub îndrumarea Dr. Alexandru Pleșoianu a cărui angajament și expertiză au fost cruciale în realizarea progreselor actuale.

„În urma evenimentului, am reușit să stabilim conexiuni cu numeroși profesioniști și instituții de renume, care se dovedesc a fi de o importanță crucială pentru dezvoltarea continuă a prototipului nostru. Suntem dedicați inovației și cercetării pentru a revoluționa domeniul medicinei cardiovasculare, fapt prin care ne-am făcut remarcați în această călătorie și care ne-a adus un sponsor valoros și anume Caensus Gmbh, ce ne va ajuta să ne continuăm drumul de dezvoltare a produsului nostru.

Ținem să mulțumim Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS care ne-a susținut pe tot parcursul proiectului și Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” Iași care ne-a asigurat toate condițiile de deplasare si participare la Conferința Societății Internaționale pentru Suport Mecanic Circulator din Dallas și care ne-a oferit posibilitatea să facem cunoscută munca noastră în rândul celor mai mari experți la nivel mondial”, precizează membrii echipei.

Inima artificială dezvoltată la Iași ar putea intra în teste clinice peste aproximativ cinci ani, iar termenul estimat pentru a deveni gata de utilizare este de aproximativ zece ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *