Licitație de peste 30 de milioane de lei pentru cumpărarea de microbuze pentru transportul elevilor din Botoșani

O licitație de peste 30 de milioane de lei pentru cumpărarea de microbuze pentru transportul elevilor din Botoșani a fost lansată, în această săptămână, de Consiliul Județean (CJ). Autoritatea județeană a demarat procedura de achiziție pentru furnizarea a 26 de microbuze electrice pentru elevi în cadrul proiectului „Îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevii din Județul Botoșani, prin achiziționarea de microbuze școlare ”verzi” , finanțat prin Planului Național de Redresare și Reziliență.

Cele 26 de microbuze electrice ar trebui să aibă o capacitate de 16 locuri pe scaune din care un loc pentru persoane cu dizabilități plus un loc pentru șofer.

„Scopul acestei investiții vizează tranziția spre ”verde”, care reprezintă punctul central al agendei Uniunii Europene pentru următorul deceniu, iar sistemele de învățământ joacă un rol important în aceste demersuri. Investiția în microbuze electrice pentru elevi va contribui la indeplinirea obiectivelor asumate pentru realizarea indicatorilor din domeniul climei și din domeniul digital”, susțin reprezentanții CJ.

Valoarea totala estimată a microbuzelor este 30.172.560 lei.

Un cunoscut om de afaceri din Botoșani a devenit cetățean de onoare al comunei Vorona. „A ajuns să fabrice mobilă care ajunge în America și alte țări europene”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *