O decizie de moment i-a schimbat viața complet. Un adolescent din Botoșani are nevoie de ajutor

O decizie de moment i-a schimbat viața complet unui adolescent de 17 ani din județul Botoșani. Vlad Tarhon a traversat neregulamentar strada, iar această decizie aproape că i-a adus moartea. El a fost lovit de o mașină, în noaptea de 13 august, pe drumul național care leagă Ștefănești de Stânca.

La volan era un polițist de frontieră de 32 de ani. Impactul a fost atât de puternic încât adolescentul a suferit mai multe leziuni la cap. Aproape o lună a stat în comă pe secția de terapie intensivă din Iași, iar apoi a fost internat la Spitalul ,,Nicolae Robănescu” din București.

Acum a ajuns acasă, dar are în continuare nevoie de terapie, iar părinții nu își permit să îi plătească cele necesare recuperării. Primăria Ștefănești îl ajută pe Vlad cu o sumă de bani, colegii acestuia au adunat și ei o sumă, dar adolescentul are în continuare nevoie de sprijin. Cei care vor să facă o faptă bună și să ajute un tânăr aflat în suferință pot face donații în contul tatălui acestuia. Tarhon Dragos-Constantin, IBAN: RO48BTRLRONCRT0CM7031101

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *