FOTO Caz incredibil la Botoșani! Un elev a fost înjunghiat în autobuzul care îl ducea spre școală

Un nou caz incredibil se înregistrează în județul Botoșani. Un elev a fost înjunghiat, miercuri, în autobuzul care îl ducea spre școală. Cazul s-a întâmplat într-un autobuz închiriat de liceele din Dorohoi pentru a transporta elevii din Vorniceni, Corlăteni și Broscăuți spre unitățile de învățământ.

Între Broscăuți și Dorohoi, unul dintre elevi îl agresează pe celălalt, după care scoate un cuțit și îl înjunghie pe celălalt de trei ori, în zona gâtului și a capului.

Adolescentul înjunghiat, care este din localitatea Carasa – Corlăteni, este elev la Liceul Grigore Ghica din Dorohoi, iar agresorul este de-o seamă cu el și învață la Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuță Șendriceni.

Poliția a deschis o anchetă în acest caz

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au fost sesizați cu privire la faptul că într-un mijloc de transport în comun a avut loc o agresiune între doi minori, ambii de 17 ani.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cei doi minori se deplasau spre o unitatea de învățământ din municipiul Dorohoi, iar înainte de a ajunge la destinație, între aceștia a avut loc un conflict spontan, pe fondul căruia unul dintre minori l-ar fi lovit pe celălalt cu un obiect tăietor înțepător în zona superioară a corpului.

„În urma incidentului victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, starea acesteia fiind una stabilă și în afara oricărui pericol. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale”, au declarat, pentru Botosaninews.ro, oficialii Poliției.

Anchetatorii susțin că adolescentul de la Liceul Grigore Ghica a fost înțepat cu lama cuțitului în claviculă și zona parietală.

Caz revoltător într-un sat din Botoșani! Trei copii ținuți flămânzi și în mizerie de proprii părinți. Adulții îi lăsau singuri și mergeau la băut

O femeie a fost găsită moartă în toaleta unui restaurant din Botoșani

Caz șocant înregistrat, sâmbătă, la Botoșani. O femeie a fost găsită moartă în toaleta unui restaurant de la marginea municipiului. Este vorba de o femeie de 44 de ani din Oradea, care era împreună cu soțul său. Cei doi mergeau spre casă și au decis să facă un popas la Pensiunea Stejarul pentru a lua masa. La un moment dat, femeia a mers la baie, însă nu a mai revenit.

Angajații pensiunii au găsit-o inconștientă în baie și au alertat soțul, dar și autoritățile. La fața locului au ajuns cadrele medicale, însă femeia nu a mai putut fi salvată.

Corpul neînsuflețit al femeii a fost ridicat de medicii legiști în vederea efectuării necropsiei. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, așa cum prevăd normele în astfel de situații.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *