FOTO Doi tineri din Botoșani, cu un proiect inedit la NASA International Space Apps Challenge

Un grup de șase studenți la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, dintre care doi botoșăneni, au prezentat la NASA International Space Apps Challenge un proiect inedit. Mai mult de 50.000 de participanți din 400 de orașe au participat la această competiție, care a avut loc în perioada 7-8 octombrie.

Echipa formată din Szecsi Antonia, Lutsch Antonia, Ivas Catalin, Mihoc Alexandru și botoșănenii Popovici Andrei și Sorodoc Matei, au venit cu ideea realizării unui dispozitiv care va reuși să facă diferența dintre focurile benefice pentru vegetație și cele care ar provoca undezastru.

„În cadrul competiției am avut de ales din mai multe challenge-uri și noi am ales unul legat de fire supervision și extinsion. Am observat că există foarte multe dispozitive care supraveghează focurile din zonele forestiere și le opresc când sunt în stadii mici, dar ce ne-am gândit noi că ar fi mult mai util decât să oprim, în urma unui studiu realizat pe Parcul  Național Yellowstone am realizat că anumite focuri sunt benefice pentru pădure în sensul în care după ce se termină focul o să crească vegetația mult mai puternică. În urma studiului ne-am dat seama că cel mai bine decât să prevenim ar fi să realizăm un dispozitiv care înglobează mai mulți senzori și inteligență artificială să putem face diferența între focurile care sunt benefice pentru vegetație, focurile naturale și focurile artificiale care nu sunt benefice pentru vegetație și care ar crea un dezastru”, a declarat pentru monitorulcj.ro, Szecsi Antonia, studentă la UTCN.

Din păcate, chiar dacă tinerii au ieșit câștigătorii de pe Cluj-Napoca, nu au mai reușit să încarce filmarea pentru calificarea la etapa globală, iar premiul a fost oferit unei alte echipe.

Sursa: monitorulcj.ro

Clădirea monument istoric a fostei Uzine electrice din Botoșani își va schimb destinația. Ce vrea să facă proprietarul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *