Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele cu vârsta de peste 40 de ani, asimptomatice. Anunțul Casei de Asigurări de Sănătate!

Persoanele asimptomatice, cu vârsta peste 40 de ani au dreptul la anumite servicii medicale de prevenție gratuite. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat lista analizelor medicale, pentru a preveni bolile grave.

Prevenția este calea către o viață sănătoasă și lungă. Să iți iei două trei ore și pentru o simplă consultație de evaluare a riscurilor tale de sănătate poate fi cea mai valoroasă decizie pe care o iei. Cu atât mai important atunci când nu de doare nimic, nu avem nici un simptom. Cele mai multe tipuri de cancere și boli cronice la început evoluează asimptomatic. Nu uita, prevenția nu doar că este esențială, dar este și cea mai bună investiție pe care o poți face pentru tine și cei dragi. Îți poate salva viața, și totuși, nu costă nimic.” transmire CNAS.

Serviciile medicale de prevenție gratuite pentru persoanele asimptomatice

Pentru această categorie de vârstă, se decontează până la 3 consultații/an ce pot fi acordate într-un interval de maxim 6 luni consecutive pentru:
– Evaluarea și monitorizarea stilului de viață,
-Evaluarea riscului cardiovascular (tensiune arterială, colesterol, glicemie),
-Evaluarea riscului oncologic,
-Evaluarea riscului de boală cronică de rinichi,
-Evaluarea riscului privind sănătatea mintală,
-Evaluarea riscului privind sănătatea reproducerii,
-Evaluarea riscului de melanom malign;

În cadrul consultaţiilor preventive, asiguraţii asimptomatici cu vârsta de peste 40 de ani, cu factori de risc modificabili, beneficiază anual de analize de laborator, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, dacă în anul în care se acordă consultaţii preventive de evaluare a riscului individual, nu au efectuat aceste investigaţii.

Investigațiile care se recomandă sunt:
– Hemoleucogramă completă
-VSH
-Glicemie
-Colesterol seric total
– LDL colesterol
-Creatinina serică cu determinarea ratei de filtrare glomerulară estimată – RFGe
– PSA la bărbaţi
-TGO
-TGP
-determinarea raportului albumină/creatinină urinară
-senologie imagistică la femei (mamografie)
-examen Babeş-Papanicolau la 2 ani la femei simptomatice,

-TSH şi FT4 la femei

Este dreptul tău să cunoști care sunt serviciile pe care le poți accesa! Sub îndemnul mergi la medic, ai grijă de sănătate ta, în fiecare săptămână, CNAS vă informează cu privire la serviciile medicale de prevenție care se acordă gratuit prin sistemul asigurărilor de sănătate. La sfârșitul primului trimestru al acestui an, erau 143.033 asigurați incluși în programul național de oncologie. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat mult mai ușor, mai transmite CNAS.

FOTO! Lucrările de amenajare a Versantului Pacea au depășit 60%. Ce investiții se vor realiza în această zonă de agrement a municipiului Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *