Decizia luată, astăzi, de instanță în privința fostului administrator al județului, Radu Judele

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită de către DNA, rămâne în arest preventiv, după ce Tribunalul Vaslui a decis, miercuri, să prelungească măsura în cazul său. În schimb, expertul din dosar, Radu Judele, fost administrator al județului Botoșani, va fi plasat sub control judiciar, dacă decizia instanţei va rămâne definitivă.

Tribunalul Vaslui a respins cererea privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului Judele Radu, cercetat pentru trafic de influenţă şi a înlocuit măsura arestării preventive a acestuia cu cea a controlului judiciar, pentru 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Instanţa a dispus punerea în libertate a inculpatului Judele Radu la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Decizia poate fi contestatră în termen de 48 de ore de la comunicare.

Judele  ar fi primit de la omul de afaceri care este martor în dosar suma de 714.000 de lei pentru a întocmi un raport de expertiză privind lucrări de modernizare a drumurilor executate de firma acestuia, raport care să contrazică propriul raport realizat anterior în baza unui contract cu Consiliul Judeţean şi care nu corespundea realităţii din teren.

Raportul era necesar, după ce între Dumitru Buzatu şi omul de afaceri au apărut divergenţe în legătură cu plata lucrărilor şi implicit cu cuantumul mitei care trebuia remisă lui Buzatu. De asemenea, expertul i-a mai promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factori de decizie din CJ Vaslui pentru a-i achita facturile pentru lucrările executate.

Fostul administrator public al județului Botoșani, reținut de procurorii DNA. Este implicat în dosarul președintelui CJ Vaslui, Dumitru Buzatu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *