Mămica din Botoșani, care a dispărut de acasă cu cei doi copii, a fost găsită de polițiști. Unde era

Mămica din Botoșani, care a dispărut de acasă cu cei doi copii ai săi, a fost găsită de polițiști marți după-amiază. Femeia în vârstă de 28 de ani și copiii săi au dispărut de câteva zile, aceștia plecând de acasă, din localitatea Vorona, pe 11 octombrie. Femeia se numește Anca-Liliana Aionoae și este născută pe 12 mai 1995.  Ea are domiciliul în localitatea Poiana. Tatăl copiilor a fost cel care a anunțat polițiștii.

„La data de 11 octombrie 2023, numita Aionoae Anca-Liliana, de 28 ani, a plecat in mod voluntar de la domiciliu împreună cu cei doi copii minori ai lor și nu a mai revenit până în prezent”, a anunțat Poliția.

Ulterior, aceasta a fost găsită în județul Cluj, la domiciliul unui bărbat. Atât ea, cât și copiii sunt în afara oricărui pericol, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Alertă! O mamă din Botoșani și cei doi copii ai săi, dați dispăruți. De trei zile nu sunt de găsit

Botoșăneanul rămas fără nevastă și copii după ce femeia s-a îndrăgostit pe Facebook

Soțul femeii din Botoșani, care a fugit de acasă cu cei doi copii ai săi, la un bărbat din Cluj, își strigă disperarea. Bărbatul și-a băgat toate economiile în avocați ca să divorțeze de femeie, dar și să obțină custodia micuților de șase și șapte ani. Cătălin susține că băieții sunt atașați atât de mama lor, cât și de el și își dorește să îi vadă și să facă parte din viața lor.

„Eu am anunțat la Poliție pentru că a dispărut cu copiii mei. Nu puteam să vorbesc cu ei, nu știam de ei. Copiii sunt înscriși aici la medicul de familie, au școală, băieții au lipsit. Cel mic e la grădiniță, cel mare e în clasa 0. Ea a plecat de acasă de mai multe ori, o dată stătea cu copiii în frig. Am iertat de multe ori, dar așa nu se mai poate”, spune Cătălin.

Bărbatul neagă că ar fi agresat-o

El susține că nu a existat violență fizică între cei doi soți, dar s-au certat în ultima vreme după ce a aflat că femeia ar vorbi cu un bărbat pe rețelele de socializare.

„A fost o ceartă între noi la începutul lui septembrie, dar acum marți m-am certat cu ea pentru că mi-a zis unul dintre copii că mami a vorbit cu un nene la telefon care are o fetiță. Și am întrebat-o. Ea a zis că minte copilul, că nu știu ce. I-am zis să îmi arate telefonul și nu a vrut. M-am certat cu ea. I-am zis: femeie, dacă nu vrei să fii cu mine nu mă încurca. Miercuri am mers la muncă și nu am mai găsit-o. Am mers pe la neamuri, am zis că poate e pe acolo. Am lăsat așa până sâmbătă. Sâmbătă seara, m-a contactat că de ce am dat că e dispărută că ea e cu unul la Cluj mai bun ca mine”, spune, supărat, bărbatul.

Botoșăneanul vrea ca aceasta să aducă copiii acasă, să îi ducă la școală și dacă vrea să stea cu ei până la pronunțarea divorțului, el nu o va da afară.

Eu nu o dau afară până la divorț. Am strâns niște bănuți să mai fac ceva la casă, voiam să fac o baie ca să aibă copiii, dar acum toți banii pleacă la avocat, ce să fac? Nu mă lasă nici să-i văd”, spune botoșăneanul.

Femeia ar fi plecat de acasă pe 11 octombrie și nu a mai revenit. Polițiștii au fost sesizați de soț și au pornit în căutarea ei pentru a se asigura că aceasta nu este victima vreunei infracțiuni. Au găsit-o în Cluj, în afara oricărui pericol.

Ce a păţit o fată de 14 ani în baia unui restaurant din Botoşani! Cazul a ajuns în justiţie

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *