Prima femeie soldat care a condus tancul face parte din armata botoșăneană. Roxana a fost și șofer de camion

Prima femeie soldat care a condus tancul face parte din armata botoșăneană. Este vorba despre sergentul – major Roxana Magdalena Bontaș, de 39 de ani, comandant grupă evacuare tehnică și mecanic-conductor pe tractorul mijlociu de artilerie ATS-59G, în Batalionul 335 Artilerie Alexandru cel Bun din Botoșani. A fost și primul mecanic-conductor femeie pe complexul de rachete antiaeriene.

Supranumită Ecaterina (de la Ecaterina Teodoroiu) de colegii de la Invictus, în urma ambiției și rezistenței demonstrate la ediția a IX-a a Ștafetei Invictus, Roxana face parte din prima promoție de soldați gradați voluntari în care au fost acceptate și fete, așa că în unitățile prin care a trecut a fost mereu prima femeie, iar pentru o bună bucată de timp și singura.

A intrat în armată în aprilie 2007. Absolvise Facultatea de Educație Fizică și Sport și armata tocmai scosese locuri pentru femei ca soldat/gradat voluntar, potrivit presamil.ro.

„Mi-am dorit să port haină militară și a fost momentul prielnic. Am ales arma tancuri pentru că întotdeauna am fost atrasă de mașinile mari”

Avea 23 de ani și a vrut să-și construiască o carieră militară de la zero, de la primul pas.

Din familie, doar eu am avut nebunia de a alege cariera militară. Tatăl și sora mea spuneau că n-o să rezist, că sunt o fire sensibilă, la două cuvinte plâng, își amintește.

„Nu cred că a fost un avantaj să fiu prima femeie în fiecare loc în care am mers. Dacă nu mă descurcam, cele care ar fi venit după mine ar fi fost privite cu îndoială. Din 2007 și până acum, s-a schimbat atitudinea, dar mai e până să ajungem să pornim de pe aceeași treaptă cu bărbații militari, în percepția celorlalți. Am și plâns, e drept. La început era foarte greu, întâlnești tot felul de persoane și apar tot felul de discuții, dar am depășit acele momente. Am fost mereu o luptătoare și am învins de fiecare dată.” a spus tânăra pentru sursa citată.

A făcut instrucția de bază la Caracal și a depus și jurământul la 16 iunie. Erau foarte mulți în promoție, sute de băieți și nouă fete.

„Fiind prima promoție cu fete, nu prea știau cadrele cum să se comporte. Erau parcă stânjeniți de noi, de situație. Le părea ciudat să ne dea ordine, să ridicăm, să alergăm. Dar am demonstrat că nu am venit doar de formă și că ne place ce am ales. N-a renunțat niciuna și unele au ajuns ofițeri, altele subofițeri. Am demonstrat că femeia își are locul și rostul în armată”.

Apoi au mers la instrucția pe specialitate, la unități și iar au spart gheața, fiecare pe unde a mers. A stat trei ani și jumătate soldat și apoi a absolvit școala de subofițeri de la Pitești, tot la tancuri, în 2010.

„Tot timpul am spart gheațaEram singura femeie soldat care conducea tancul, apoi, singura femeie din promoția de subofițeri de tancuri, am mers la rachete antiaeriene, mecanic conductor pe complexul de rachete antiaeriene KUBAm demonstrat că-mi era locul și acolo”.

Obișnuită să aleagă drumuri mai puțin umblate și îmboldită de cea de-a doua slăbiciunea a sa – mașinile mari, Roxana și-a luat un an de concediu fără plată și a plecat șofer pe tir. A făcut transport pe comunitate cargo și a văzut Europa.

„M-am revăzut cu un coleg de școală militară, tot tanchist, care își dăduse demisia și am făcut echipaj cu el. Am văzut Ungaria, Austria, Germania, Elveția, Italia, Franța, Belgia, Olanda. E bine să faci o pauză, dar dacă iubești ceea ce ai făcut, îți lipsește. Mi-au lipsit tricolorul, să aud imnul dimineața și m-am întors”

fbt

De când a intrat în sistem, a schimbat de multe ori garnizoana.

„Nu mi-e frică de noi începuturi, explică. A fost la Bacău, la Botoșani, la Pitești, Medgidia, Iași, apoi a mers detașată la Suceava, la liceul militar din Câmpulung Moldovenesc.

„De acolo mi-am luat fără plată un an și de doi ani sunt înapoi la unitatea din Botoșani”.

Așa cum îi stă bine unui militar, marea pasiune a Magdalenei este sportul.

„Pasiunea pentru sport a fost dintotdeauna. Am practicat atletism în liceu, apoi am absolvit facultatea de sport și am continuat în armată. Am fost titular la toate fazele de concursuri sportiv-militare, la duel, patrule, triatloane”.

În 2011, a luat locul I pe minister la tragere cu pușca mitralieră și la aruncarea grenadelor la distanță și precizie.

„Voi continua cu sportul militar pentru că îți intră în sânge, nu poți să te oprești când vrei, tot îți dorești competiții, performanță”.

La un calcul simplu, vechimea și gradul Roxanei nu se potrivesc. Ea a rămas sergent-major pentru că nu a găsit niciodată timp să facă cursul de avansare.

„N-am fugit niciodată după grade. Întotdeauna eram la concursuri sau în pregătire când se dădeau examenele.  Până la urmă, nu gradul face diferența, ci omul”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *