FOTO Acțiune amplă cu polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră, în zona unităților de învățământ, din municipiului Botoșani: Zeci de elevi au fost prinși chiulind

Astăzi, 06 octombrie 2023, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Poliției Municipiului Botoșani și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de amploare, cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, în zona unităților de învățământ din  municipiului Botoșani.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, activitatea s-a desfășurat în anumite intervale orare, pe direcții multiple de acțiune, cum ar fi prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a absenteismului școlar, prevenirii și combaterii consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, combaterea abaterilor la regimul rutier, depistarea agenților economici care încalcă legislația privitoare la comercializarea de băuturi alcoolice sau produse din tutun către minori, etc., scopul final fiind acela al asigurării unui climat corespunzător de ordine publică și siguranță în proximitatea unităților de învățământ.

În zona de acțiune, polițiștii și jandarmii au legitimat peste 100 de persoane, fiind depistați 61 de elevi absentând de la orele de curs.

Au fost efectuate verificări la nivelul a 13 unități de alimentație publică situate în zona de acțiune, iar polițiștii rutieri, urmare a controalelor efectuate în trafic, au procedat la suspendarea a trei permise de conducere, pentru abateri la regimul rutier, în  proximitatea unităților de învățământ.

În scopul descurajării consumului ilegal de substanțe active, la acțiune a participat unul dintre echipajele canine ale Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, specializat în detectarea de stupefiante.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani vor continua organizarea de acțiuni similare pe întreg parcursul anului școlar.

FOTO Caz incredibil la Botoșani! Un elev a fost înjunghiat în autobuzul care îl ducea spre școală

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *