”De-a râsu – plânsu”. Un tânăr din Botoșani s-a prezentat singur la poliție pentru a declara o avarie, însă a fost depistat sub influența substanțelor psihoactive

Caz ”de râsu – plânsu” înregistrat la Botoșani. Un tânăr a fost depistat sub influența substanțelor psihoactive după ce s-a prezentat singur la poliție pentru a declara o avarie la autoturismul personal.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, marți, 3 octombrie 2023, la  sediul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier s-a prezentat un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Botoșani, pentru a declara faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii și nu reușește să se înțeleagă pe cale amiabilă cu cel care ar fi provocat accidentul respectiv.

Având în vedere aceste aspecte, persoanele implicate au fost testate cu aparatul etilotest precum și cu cel pentru depistarea substanțelor psihoactive, iar în cazul tânărului de 22 de ani, rezultatul a fost pozitiv, indicând posibila prezență a trei substanțe psihoactive în organism. Ulterior, botoșăneanul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Denis a murit cu două zile înainte de ziua sa. Urma să împlinească 18 ani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *