„Unde ești, Adame?”, eveniment organizat de tinerii ortodocși la Cinema Unirea

3 octombrie 2023

La Cinema Unirea din Botoşani, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) – Filiala Botoşani organizează evenimentul „Unde eşti, Adame?”. Filmul a fost realizat în anul 2019 și este, în acest moment, primul film documentar despre o mănăstire din Muntele Athos care se proiectează pe marile ecrane. Creația cinematografică a fost realizată în limba greacă, însă dispune de subtitrare în limba română.

A participat la festivaluri internaționale ca: FIF Tallinn, FIF Krakow și a câștigat Grand Prix la festivalurile de film „Pokrov” (Rusia) și „Zaječar” (Serbia).

Proiecția filmului va fi pe 6 octombrie, de la ora 19.00, când cei prezenți se vor putea întâlni cu producătorul filmului, Pr. Diac. Alexandru Pliska. Filmul documentar „Unde ești, Adame?” surprinde viața monahală a călugărilor de la Mănăstirea Dohiariu, din Sfântul Munte Athos, și ultimele zile de viață ale starețului Grigorie. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

„În filmul «Unde ești, Adame?” fiecare se întâlnește cu sine însuși, dar și cu Dumnezeu. Este un film în care fiecare poate vedea stilul de viață monahală de la Sfântul Munte și, totuși, nimeni nu se gândește la monahism în acel moment. În toate cele 20 de țări unde a avut loc premiera filmului, toți cei care l-au vizionat au spus același lucru, anume că s-au gândit la familia lor, la casa lor, la țara lor.”, a declarat producătorul filmului, pr. Oleksandr Plyska, care va fi prezent la Cristian pentru a intra în dialog cu publicul prezent, la finalul proiecției.

Denis primise motocicleta cadou de la părinții săi, înainte de majorat. Botoșăneanul „își dorea motor să-și plimbe iubita”

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia