Șofer din Botoșani, cu autospeciala de poliție pe urme. Motivul pentru care nu a oprit la semnal și a fost amendat cu peste 4.500 lei

Un botoșănean a fost sancționat cu amendă de peste 4.500 de lei și cercetat pentru două infracțiuni după o urmărire cu autospeciala de poliție. Duminică, 1 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au efectuat semnal regulamentar de oprire, unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție având în funcțiune semnalele luminoase și acustice, reușind, în scurt timp, oprirea autovehiculului.

A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Tudora, precum și faptul că are exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată. Mai mult decât atât, în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, autoturismul pe care îl conducea nu avea asigurare obligatorie, iar Inspecția Tehnică Periodică era expirată. Având în vedere aceste nereguli, precum și faptul că botoșăneanul nu avea asupra sa documentele personale și ale autovehiculului, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 4.610 lei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Denis a murit cu două zile înainte de ziua sa. Urma să împlinească 18 ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *