Avocata familiei Alexandrei Ivanov va cere arestarea preventivă a doctoriței Pitrop de la Maternitatea Botoșani: Este o șmecherie ce a făcut!

Avocata familiei Ivanov va cere, luni, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava arestarea preventivă a medicului de la Maternitatea Botoșani, care are calitatea de suspect în cazul Alexandra Ivanov.

Geanina Vera Poroșnicu spune că va cere arestarea preventiva a doctoriței Mariana Pitrop si anularea contractului de partaj, efectuat dupa comiterea faptei si in curs de cercetare penala.

Asta după ce astăzi, 29 septembrie, doctorița Mariana Pitrop a fost chemată la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, pentru a i se aduce la cunostinta si pentru a confirma daca bunurile puse sub masura sechestrului asigurator, anume cateva terenuri agricole, o casa cu teren si 2 autoturisme, cu o valoare totala a celor mentionate, de aproximativ 314.500 lei, se afla in patrimoniul său.

Numai că medicul, pentru a-și pune la dos bunurile, a declarat ca la data de 11 septembrie 2023 a făcut un contract de partaj, pe fondul neintelegerilor familiale aparute in urma dosarului in care este cercetata penal si a confirmat ca este proprietara bunurilor precizate.

Luni, voi depne la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava o solicitare argumentată în fapt și în drept, pentru schimbarea calității doamnei Pitrop Mariana în inculpat și arestare preventivă, pe motiv că se sustrage răspunderii civile. Sunt siderată că un doctor, după ce este lipsit de umanitate, își permite să o facă pe șmecherul. Este o șmecherie ce a făcut. Procurorul va vedea ce este de făcut și va acționa în consecință. Luni se cere oficial arestarea preventivă a doamnei Pitrop. Luni va fi depusă solicitarea de reprezentanți ai cabinetului cu număr de înregistrare”, a declarat Geanina Vera Poroșnicu.

Percheziții domiciliare la locuințele doctorițelor de la Maternitatea Botoșani

Locuințele doctorițelor implicate în cazul Alexandrei Ivanov au fost percheziționate, vineri, 1 septembrie, de procurori. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la data de 1 septembrie, medicul de gardă Mariana Pitrop a fost audiată, în cazul decesului Alexandrei, în calitate de suspect.

Audierea s-a desfășurat pe parcursul a șase ore, după ce i-au fost aduse la cunoștință suspectei drepturile și obligațiile aferente, aceasta a formulat apărări, raportat la acuzațiile aduse.

”Precizăm că, în cauză, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale care să clarifice circumstanțele și împrejurările decesului pacientei Ivanov Alexandra, demers procedural aflat în desfășurare”, precizează Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

Tot în cursul zilei de vineri, au fost puse în executare un număr de trei mandate de percheziție domiciliară, emise la solicitarea procurorului de caz, vizând imobile cu destinația personală și profesională, aparținând persoanei vizate de anchetă și martorului ce a avut calitate de medic curant, fiind ridicate înscrisuri și sisteme informatice relevante, transmite sursa citată.

După preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava au fost audiate 13 persoane: părinții soțul persoanei decedate, fratele acesteia, care s-au constituit părți civile în cauză, personalul medical care era la serviciu în noaptea respectivă, medicul curant și celelalte paciente din salon.

 

Percheziții domiciliare la locuințele doctorițelor de la Maternitatea Botoșani, implicate în cazul Alexandra Ivanov. Medicul de gardă, audiat șase ore de procurori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *