FOTO Balastiera închisă și amenzi de 200.000 lei la Botoșani din cauza unor exploatări ilegale

17 iunie 2026

O balastiera a fost închisă. Iar operatorul economic a fost amendat din cauza unor exploatări ilegale in județul Botoșani.  Acesta desfășura activități de extracție a pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei și a minereurilor, extracția pietrișului și nisipului, extracția argilei și caolinului, inclusiv în scopul amenajării iazurilor piscicole.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Botoșani, a fost identificat un operator economic care desfășoară activități de extragere nisip și pietriș fără a deține autorizație de mediu, autorizație de gospodărirea apelor și permis de exploatare.

Pe o suprafață de cca 2000 mp au fost exploatate agregate minerale, nivelul freatic ieșind la suprafață, astfel s-a creat o acumulare de apă de dimensiuni considerabile, iar în lateral pe o altă suprafață de cca 1500-2000 mp s-a excavat până la o adâncime de 4,5-5,0 m (nivel maxim atins) și 2 m (nivel minim atins), în 2 zone pânza freatică a ieșit la suprafață.

În timpul controlului s-a informat și solicitat prezența organelor de cercetare penală din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani întrucât activitatea de extracție a pietrișului și a nisipului, cod CAEN 0812-rev.2 (cod CAEN 1421-rev.1) fără a deține permis de exploatare emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG) constituie infracțiune.

Pe un amplasament limitrof s-a constatat desființarea unui drum de exploatare de pe mal stâng râu Siret pentru care operatorul economic nu a solicitat și nu a obținut act de reglementare de la Direcția Județeană de Mediu.

Pentru neconformitățile constatate se vor aplica 3 sancțiuni în cuantum de 200.000 lei.

S-a interzis prin actul de control desfășurarea activității de exploatare agregate minerale începând cu data de 17.06.2026.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia