FOTO Preot din Botoșani hirotesit iconom stavrofor de Părintele Mitropolit Teofan. Un alt preot a primit distincția ”Crucea Moldavă”

Directorul Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, prof. Petru Georgel Chichioacă, a primit din partea ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei „Crucea Moldavă”.  Distincția, cea mai mare a mitropoliei, i-a fost conferită, sâmbătă, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la înființarea Seminarului Teologic și a 30 de ani de la reactivarea liceului.

Totodată, pr. prof. Cătălin Teodor Budacă a fost hirotesit iconom stavrofor, iar principalii susținători ai instituției de învățământ și ctitori ai paraclisului, au primit din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei diferite distincții.

Cu această ocazie părintele prof. Petru Chichioacă le-a transmis tuturor celor de față gândul său de recunoștință pentru binecuvântarea revărsată de Dumnezeu asupra elevilor, profesorilor și ostenitorilor școlii: ”Au fost multe greutăți, au fost multe lipsuri, însă cu sprijinul autorităților, cu ajutorul unor oameni de suflet, s-au împlinit lipsurile iar școala are toate cele necesare astăzi. Ne străduim în continuare ca ceea ce a lăsat părintele director Constantin Muha după 25 de ani de directorat să ducem mai departe, să finalizăm proiectele pe care sfinția sa, din păcate plecând la cele veșnice în mod neașteptat, nu a mai reușit să le finalizeze. Momentul cel mai importat în care noi am prăznuit Centenarul a fost sfințirea paraclisului, acest laborator duhovnicesc.

Tot în acest cadru festiv, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, l-a declarat pe întâiul director al seminarului, preotul econom Dumitru Furtună, cetățean de onoare post mortem, potrivit doxologia.ro

Antreprenorul din Botoşani care a ajuns la afaceri de 53 milioane de euro 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *