Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, vine să sfințească paraclisul Seminarului din Dorohoi

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, vine să sfințească Paraclisul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.  În 2023 se împlinesc 100 ani de la înființare și 30 ani de la reînființarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi.

Cu acest prilej, sâmbătă, 23 septembrie 2023, începând cu ora 07:45, paraclisul Seminarului va fi sfințit de către Î.P.S. Părinte Mitropolit Teofan, în fruntea unui numeros sobor de preoți și diaconi. Slujba de sfințire va fi urmată de activități dedicate evenimentului aniversar.

Vor participa reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, ai Sectorului Învățământ din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor ș.a.

Unul dintre întemeietorii școlilor dorohoiene este Părintele Dumitru Furtună, care a pus și bazele Seminarului din Dorohoi. Apreciind contribuția valoroasă în domeniul religios, cultural, științific și social, preotului prof. dr. Dumitru Furtună i se va conferi, post mortem, titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Dorohoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *