FOTO Vânzător de struguri din piața centrală, amendat de polițiștii locali. Vezi din ce motiv!

Un vânzător de struguri din piața centrală a municipiului Botoșani a fost amendat de polițiștii locali. Bărbatul, din județul Vrancea, venise la Botoșani să vândă struguri direct din autoutilitară, motiv pentru care a fost sancționat.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale, în data de 11 septembrie a.c., polițiștii locali din cadrul Serviciului Activitate Comercială și Cameră de Corpuri Delicte, pe durata îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în Piața Centrală, au acționat pentru înlăturarea unor aspecte și faptelor de comerț ilicit.

Astfel, în parcarea cu plată de pe strada Armeană nr. 2 (Parcarea Comaliment), polițiștii locali au identificat o persoană care comercializa struguri pentru vin, direct din autoutilitară.

„Pentru fapta sa, numitul D.I. domiciliat în județul Vrancea, a fost sancționat contravențional conform prevederilor HCL nr. 292/2017, cu amendă în cuantum de 200 lei. În perioada următoare, polițiștii locali vor continua acțiunile pe această linie”, precizează sursa citată.

One thought on “FOTO Vânzător de struguri din piața centrală, amendat de polițiștii locali. Vezi din ce motiv!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *