Reacţia Mitropoliei în cazul preotului din Botoşani care achitat de judecători, după un proces penal

Ioan Ungureanu, preot schit oraseni deal- botosaniMitropolia Moldovei şi Bucovinei a reacţionat în cazul preotului din Botoşani Ioan Ungureanu, care a fost acuzat de exercitarea unei profesor fără drept. Oficialii Mitropoliei susţin că fapta preotului a existat, ea fiind conformată de procurori, doar că instanţele de judecată, respectiv Judecătoria Botoşani şi Curtea de Apel Suceava, „au minimalizat efectul săvârşirii acesteia”. „Prin Sentința penală nr. 136/2023, Judecătoria Botoșani a dispus achitarea inculpatului Ungureanu Ioan sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, prevăzută de art. 348, alin. 1 Cod penal, pe considerentul că fapta nu este săvârșită cu gradul de pericol prevăzut de legea penală. Judecătoria a reținut că fapta există, iar prin rechizitoriul procurorului s-a probat săvârșirea acesteia, dar a minimalizat efectul săvârșirii acesteia. Este vorba de o percepţie generală la nivelul societății că slujirea preoțească nu poate fi așezată alături de alte profesii sau activități. La acest moment nu cunoaștem motivarea instanței și aşteptăm comunicarea hotărârii”, a transmis Mitropolia. Trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii, preotul Ioan Ungureanu poate să își oficieze în continuare slujbele religioase, deși a fost caterisit de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB). Fostul preot paroh de la Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” din satul Schit Orășeni din comuna Cristești a fost achitat în luna ianuarie a acestui an de Judecătoria Botoşani, însă atât Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani, care l-a trimis în judecată, cât şi Mitropolia au contestat sentinţa la Curtea de Apel Suceava. Magistraţii suceveni s-au pronunţat, vineri, definitiv, în acest dosar,  prin care preotul Ioan Ungureanu este absolvit de răspunderea penală. După un amplu scandal înregistrat în 2017 între preot și MMB, autoritățile bisericești i-au ridicat dreptul de a mai sluji în biserica din Schit Orășeni. Cu toate acestea botoșăneanul, având suportul sătenilor, continuă să oficieze slujbele din comunitate. Mitropolia depune plângere penală împotriva preotului, iar în 2018 Ioan Ungureanu este trimis în judecată pentru exercitarea fără drept a unei profesii. După mai bine de patru ani, magistrații Judecătoriei Botoșani l-au achitat, luni, pe preot, ceea ce înseamnă că el poate să slujească în continuare.
Solutia pe scurt: În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani şi partea civilă Arhiepiscopia Iaşilor – Mitropolia Moldovei şi Bucovinei împotriva sentinţei penale nr. 136 pronunţată de Judecătoria Botoşani la data de 30.01.2023 în dosarul nr. 18549/193/2018, ca nefondate. Obligă partea civilă Arhiepiscopia Iaşilor – Mitropolia Moldovei şi Bucovinei să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Celelalte cheltuieli judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată azi, 08.09.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin intermediul grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală. Document: Hotarâre  1277/2023  08.09.2023

Preotul, evacuat cu executorul judecătoresc

Preotul Ioan Ungureanu a fost evacuat, la începutul lunii decembrie 2019, cu executorul judecătoresc din lăcașul de cult.  S-a ajuns în această situație după ce, în 2017, părintele a fost caterisit şi a pierdut dreptul de a mai sluji în lăcaşul de cult. El a fost sancţionat de Consistoriul eparhial al Arhiepiscopiei Iaşilor, fiind acuzat de schismă, neascultarea faţă de feţele bisericeşti, contrazicerea publică a poziţiei bisericii, insultă, calomnie, defăimare, clevetirea în public, instigare la atitudini şi fapte negative şi săvârşirea Sfintelor Taine cu nerespectarea prevederilor tipiconale. Ioan Ungureanu a refuzat însă să plece din lăcașul de cult și să predea cheile bisericii monument istoric, astfel că Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Protopopiatul Botoşani au apelat la instanță, iar în luna octombrie, a fost emisă o hotărâre judecătorească de evacuare, pusă în aplicare luni, 2 decembrie 2019. Se pare că în tot acest timp, oamenii care nu l-au mai acceptat ca preot au fost constrânși de acesta prin diverse situații. Nu îi lăsa să își pună mortul în biserică decât dacă acceptau ca el să facă slujba de înmormântare. Tot scandalul a pornit după ce Ioan Ungureanu a refuzat să îl mai pomenească în biserică, la slujbe, pe mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan.
FOTO & VIDEO Casă mistuită de flăcări în toiul nopții, într-o localitate din Botoșani. Focul a fost pus intenționat
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *