Micuțul Gabriel, băiețelul aruncat de mamă pe geam, împlinește, astăzi, trei ani. Mesajul sfâșietor al tatălui său

Micuțul Gabriel, băiețelul aruncat de mamă pe geam, la Botoșani, împlinește, miercuri, 6 septembrie, trei ani. Veștile medicilor sunt îmbucurătoare. „Reacționează la stimuli și plânge”, ceea ce putem spune că este o minune având în vedere starea extrem de gravă în care a ajuns la Iași.

„La mulți ani copil frumos! Sa dea Dumnezeu să te faci bine și sa vii înapoi acasă. Te iubim foarte mult!”, este mesajul transmis de tatăl său în această zi specială.

Deși sfâșiat de durere după pierderea lui Vladimir, copilașul de doi ani pe care l-a condus recent pe ultimul drum, tatăl găsește puterea să lupte în speranța că Gabriel va fi alături de el, îl va putea lua bine acasă. Până atunci, tatăl face continuu drumuri la Iași pentru a vorbi cu medicii și pentru a-și vedea copilașul.

Mama a amenințat că se sinucide după nenorocire

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu, la data de 20 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botosani au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie ar fi aruncat doi copii de la primul etaj al unui hotel, din municipiul Botoșani.

„Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 și 3 ani, au fost preluați de ambulanță și transportați la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceștia a decedat. Totodată, mama celor doi amenința că se aruncă de la același nivel, refuzând să coboare. A fost solicitată intervenția negociatorului poliției și a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar după aproximativ două ore de discuții, s-a reușit, prin distragerea atenției, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului, în locul în care se afla aceasta”, precizează Nenișcu.

Femeia, de 23 de ani,  este din comuna Albești.

Tânărul care a ucis-o pe Maria cu peste 30 de lovituri de cuțit, cerere surpriză către judecătorii din Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *