Botoșănean de 21 de ani reținut după crima de noaptea trecută. Legătura dintre el și familia în care s-a produs nenorocirea

Un botoșănean de 21 de ani a fost reținut după crima de noaptea trecută, de la Hilișeu Horia, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu. Anchetatorii spun că arma respectivă ar fi fost mânuită de soțul victimei, împrejurare în care s-ar fi descărcat accidental, iar muniția percutată a rănit femeia în zona gâtului.

Bărbatul ar fi împrumutat arma de la un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate care ar fi procurat-o dintr-o altă țară si a introdus-o în România fără drept. Botoșăneanul nu era autorizat să dețină sau să folosească astfel de arme.

„Față de tânărul, de 21 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept”, susține Nenișcu.

Știrea inițială: Nenorocire într-o localitate din Botoșani

O tragedie a avut loc luni seară, într-o localitate din județul Botoșani! O femeie a fost împușcată mortal de soțul său, din greșeală. Nenorocirea s-a produs în comuna Hilișeu Horia. În timp ce cei doi soți, Lenuța  și Nicu, ambii de 51 de ani, se aflau în locuință, la un moment dat bărbatul a luat arma de airsoft pe care o deținea, iar în timp ce o manevra, aceasta a declanșat, iar bila s-a oprit direct în nevasta lui.

La fața locului au fost chemate de urgență cadrele medicale, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru femeie, constatându-se decesul.

Gospodăria a fost împânzită de polițiști, criminaliști, dar și un procuror care a preluat ancheta în acest caz.

„O familie de oameni ca lumea, care munceau aici la Școala Hilișeu Crișan”, ne-a mărturisit primarul comunei, Ioan Butnaru.

Cei doi soți erau foarte respectați în comunitate. Recent, ei s-au întors dintr-o vacanță și nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie. Cei doi soți au doi copii, respectiv o fată studentă și un băiat în Austria.

„Nu sunt consumatori, niciodată nu au făcut probleme de nicio natură, nici în familia lor”, a spus șeful administrației locale.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost ridicat de medicii legiști, iar bărbatul a fost ridicat pentru audieri.

Punctul de vedere oficial al Poliţiei

La data de 4 septembrie 2023, în jurul orei 20:00, am fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că o femeie, de 50 de ani, din comuna Hilișeu Horia a fost găsită în stare de inconștiență în locuință.

Aceasta prezenta o plagă împușcată la nivelul gâtului, ulterior fiind constatat decesul de către cadrele medicale. În camera în care se afla victima a fost descoperită o armă neletală, cu aer comprimat pentru tir sportiv.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că arma respectivă era procurată dintr-o altă țară si introdusă în România de o cunoștință a familiei victimei, fiind utilizată pentru a alunga animalele sălbatice din apropierea gospodăriei.
Arma este din categoria celor supuse autorizării, însă proprietarul nu era autorizat în acest sens.

S-a constituit echipă operativă și sunt desfășurate activități specifice pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și contrabandă.

Tânăr reţinut în acest caz

Din cercetările efectuate până în acest moment a reieșit faptul că arma respectivă ar fi fost mânuită de soțul victimei, împrejurare în care s-ar fi descărcat accidental, iar muniția percutată a rănit femeia în zona gâtului.

Bărbatul ar fi împrumutat arma de la un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate care ar fi procurat-o dintr-o altă țară si a introdus-o în România fără drept. Acesta nu era autorizat să dețină sau să folosească astfel de arme.

Față de tânărul, de 21 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de contrabandă calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept.

FOTO Furt de curent la Primăria Botoşani. Poliţia anchetează alimentarea ilegală cu energie a unor obiective publice

 

FOTO Nenorocire într-o localitate din Botoșani! O femeie a fost împușcată mortal de soț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *