Acțiune a polițiștilor la Flămânzi. Peste 30 de mașini au fost verificate

Zeci de mașini au fost trase pe dreapta, joi, 31 august 2023, de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 8. Aceștia au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră în rândul participanților la trafic.

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 30 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.700 de lei, 5 dintre acestea fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier și o sancțiune pentru transportul materialului lemnos fără documente legale, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Crede că a fost sancționată pe nedrept! Doctorița de gardă în noaptea internării Alexandrei a contestat și ea suspendarea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *