Firmele din Botoșani care dețin cele mai multe stații GPL. Au mai multe decât companiile naționale

Trei firme din Botoșani se află în topul proprietarilor de stații GPL din județ. Cele mai multe stații de încărcare cu gaz petrolier lichefiat le are societatea comercială Berișteanu SRL, patronată de omul de afaceri Petrică Berișteanu. Aceasta deține nu mai puțin 11 puncte de încărcare cu GPL, toate fiind asociate benzinăriilor pe care le deține. Ele sunt amplasate în municipiul Botoșani, dar și în Bucecea, Flămânzi, Vorona, Dragalina, Santa Mare, Havârna și Roma.

Pe locul al doilea se află firmele deținute de frații Victor și Petrino Purice, respectiv Cristal SRL și Simi Impex SRL. Acestea dețin nu mai puțin de opt stații GPL, tot atâtea câte benzinării au în întreg județul Botoșani. Ele se află în municipiul Botoșani, dar și în municipiul Dorohoi și în localitățile Hudum, Trușești, Coțușca sau Lunca.

Pe poziția a treia se află societatea comercială Mira Com SRL Dorohoi, deținută de frații Sorin și Mihai Mirăuță. Aceștia au cinci stații de încărcare cu gaz petrolier lichefiat, dintre care trei la Dorohoi, una la Hudești și una la Havârna.

Socar are și ea cinci stații, iar OMV patru.

Firma Flagas SRL, implicată în explozia de la Crevedia, avea două staţii GPL la Botoşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *