Un băiat de 15 ani, autorul mesajelor de amenințare cu bombă trimise mai multor spitale din județul Botoșani

Persoana care a trimis email-urile de amenințare cu bombă, la spitalele și instituțiile publice din România, printre care și la spitale din județul Botoșani, a fost prinsă. Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), cel care a trimis amenințările cu bombă, prin email, este un minor de 15 ani.

”Urmare activităţilor investigative derulate de către  Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi structurile subordonate, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, a fost identificată persoana care a conceput şi transmis, pe adresele de poştă electronică ale unor instituţii şi autorităţi publice,  dar şi ale unor persoane juridice din România, mesaje de ameninţare cu privire la amplasarea unor dispozitive explozive. Făptuitorul este minor în vârstă de 15 ani, cetăţean român. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare în scop terorist prevăzută de art. 32 alin.4 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, transmite DIICOT.

Trei spitale din județul Botoșani au fost, duminică, sub amenințare cu bomba, însă doar unul a luat în serios această alarmă și a chemat autoritățile, respectiv Spitalul Municipal Dorohoi. Avertizarea că s-au pus bombe a venit printr-un email, iar vizate erau Spitalul Județean Botoșani, Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul Municipal Dorohoi.

În urma apelului 112 la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și jandarmerie care au luat măsuri de securizare a zonei. Totodată a fost sesizată, conform protocolului în astfel de cazuri, unitatea antiteroristă din cadrul SRI.

Telefonul Alexandrei, mămica moartă la maternitate, ridicat pentru expertiză. Familia tinerei a ajuns la audieri. „Se anunță o anchetă fără precedent”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *