Aflați de aici despre casa de odihnă Botoșani, Sfântul Nicolae

Grija față de cei bătrâni nu încetează niciodată. Nu contează gradul de rudenie stabilit, ci mai degrabă dorința de a-i ști în siguranță, că nimic nu le lipsește. Un loc special unde aceștia își pot petrece bătrânețile și unde se pot bucura de un timp plăcut alături de oameni apropiați vârstei este casa de odihna. De obicei în cadrul acestora au parte de interacțiune și cu seri de socializare menite să îi scoată din rutină.

Casa de odihna Botosani, Sfântul Nicolae este acel loc unde părinții sau bunicii au parte de o relaxare continuă. Aici petrec timpul cu persoane apropiate vârstei lor, se bucură de diferitele activități organizate și au parte de un tratament corespunzător. Afli mai multe despre aceste chestiuni în rândurile ce urmează.

 

  • Personal calificat, orientat către nevoile pacienților

 

Casa de odihnă dispune de un personal calificat care se ocupă în detaliu de pacienți. Aceștia administrează medicamentele în dozele potrivite, au grijă ca bătrânii să mănânce la orele potrivite și îi supraveghează ca aceștia să nu pățească nimic. De menționat că alimentația este una personalizată în funcție de nevoile fiecăruia. Nu se vor face abateri de niciun fel.

Totodată condițiile în care stau sunt unele alese. Deoarece vârstnicii au nevoie de condiții optime în ceea ce privește sănătatea, azilul nu face rabat de nimic. Serviciile medicale fac parte din acest pachet, așadar bătrânii vor putea sta liniștiți, în caz că li se face rău sau nu se simt bine.

Deși poate copiii și-ar dori să fie alături de ei, și să petreacă timp, de multe ori nu pot din cauza îndatoriilor pe care le au deja. Totuși, dacă se optează pentru aducerea părinților în cadrul acestui zil, aceștia îi pot vizita ori de câte ori doresc. Ba chiar pot petrece timp de calitate cu ei și se pot informa cu privire la cum și-au mai petrecut timpul.

 

  • Activități menite să îi pună în mișcare

 

Activitățile recreative sunt foarte importante pentru sănătatea fizică și psihică a fiecărui om. În cadrul casei de odihnă, seniorii vor avea parte de o serie de activități care să îi ajute să rămână în formă. Plimbări în aer liber, excursii în zone liniștite, serate muzicale, de dans, exerciții fizice de tot felul, sunt doar câteva dintre opțiunile pe care le au la dispoziție. Acestea și interacțiunea cu alte persoane îi fac pe aceștia să-și regăsească zâmbetul pierdut și să se bucure de niște timpuri liniștite.

 

În cadrul acestui Azil Botoșani, persoanele în vârstă dar și cele cu dizabilități vor avea parte de o îngrijire corespunzătoare. Vor fi pe mâini bune și li se va acorda mereu ajutor atunci când au nevoie.

 

În cadrul site-ului oficial azilbotosani.ro se găsesc mai multe informații despre condițiile de internare, cât și despre serviciile disponibile. Cât despre prețuri, detalii despre acestea se pot afla discutând cu un membru al echipei. Apelați cu încredere la serviciile acestui azil dacă vă doriți ca părinții dumneavoastră să aibă parte de o bătrânețe ușoară.

 

Date de contact:

0752220402

 

0752220404

 

sfantulnicolae2020[@]gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *