O cunoscută pensiune din Botoșani se va închide. Angajații au primit preavize

25 septembrie 2026

Pensiunea Boema din localitatea Cătămărăști Deal, controlată de omul de afaceri Mirel Vlas, cel care deține și societatea Tehnic Asist SRL, se va închide din octombrie. Măsura a fost luat ca urmare a expirării autorizației de securitate la incendiu, emisă în 2008.

Mirel Vlas a declarat, pentru BotosaniNews, că unitatea de cazare va intra într-un proces de renovare, urmând să fie deschisă ulterior, fără însă a putea avansa vreun termen.

„Probabil va dura cel puțin șase luni”, a spus Vlas.

Pensiunea Boema ar urma să dispună, așa cum prevăd normele ISU, de scară de incendiu exterioară pentru evacuarea turiștilor și a personalului în caz de urgență, dar și de rezervoare proprii de apă.

Personalul de la Boema a primit preaviz în vederea concedierii. Doar o parte din personal va fi transferată la Colțul Pescarului, cealaltă unitate turistică pe care Vlas o deține la Stăuceni, pe malul iazului care îi aparține.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia