FOTO O nouă grevă, astăzi, la Finanţele Publice din Botoşani

O nouă grevă a avut loc, vineri, la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice din Botoşani. Funcţionarii de la Fisc au întrerupt activitatea în semn de protest faţă de intenţia Guvernului de a introduce acel pachet de măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare, care va afecta activitatea din zona finanţelor publice.

Salariaţii au ieşit în faţa instituţiei întrerupând lucrul. La acţiune au participat aproape 40 de persoane.

Activitatea Trezoreriei nu a fost perturbată, funcţionarii de aici luând decizia de a nu întrerupe munca.

Este posibil ca săptămâna viitoare să fie declanşată greva generală în Finanţele Publice, ceea ce va conduce la un bloc în întreg sistemul bugetar. În acel moment, plăţile şi încasările la bugetul de stat şi de la bugetul de stat vor fi întrerupte.

Ordonanța pregătită de guvern, care îi nemulțumește pe finanţişti, conține prevederi referitoare la:

  • Plafonarea sporului de condiții vătămătoare la 1000 de lei
  • Indemnizația de hrană nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Voucherele de vacanță nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Anularea posturilor vacante
  • Desființarea biroului și funcției de șef birou
  • Normative personal: 10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 funcții de execuție pentru direcție, 40 funcții de execuție pentru direcție generală.
  • Sindicaliştii solicită egalizarea salariilor la nivel maxim în plată şi introducerea în legea salarizării a familiei ocupaţionale finanţe, cu o grilă de salarizare corespunzătoare.

Noul director al Spitalul Județean, despre șpaga din spitale: Eu nu spun că nu se întâmplă, dar nu putem da cu noroi în toată lumea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *